Rulada umpluta cu ficat

Ingrediente: 1 kg carne, 200 g ficat, 1 felie de paine, 1 ou, frunze de patrunjel, 3 cepe, 1 lingura unt, 1 ceasca zeama de carne, 1 paharel de vin alb, 2 linguri smantana, sare.

Mod de preparare: Se alege carne de sub coaste. Se bate bine cu ciocanul de lemn, fara sa se rupa, astlel incat sa se obtina o fasie de 1 cm grosime. Se sareaza. Se face o tocatura din ficat dat prin masina impreuna cu o felie groasa de paine muiata in lapte si bine stoarsa; se adauga 1/2 ceapa tocata, patrunjel, sare si un ou. Se intinde umplutura pe carnea bine stearsa, se ruleaza ca o clatita si se leaga. Apoi se pune intr-o cratita cu putin unt sa se prajeasca. Se adauga ceapa taiata felii si cand si aceasta este putin rumenita, se toarna un paharel de vin alb si zeama de carne, se da la cuptor si se lasa sa fiarba inabusit o ora si jumatate. Cand este gata, se scot atele, se asaza pe farfurie, se taie, iar sosul scazut, trecut prin sita, se da din nou in fiert, se amesteca cu putina smantana sau cu ciuperci inabusite si se serveste langa friptura.

Pofta buna!