Papaya, fructul ingerilor

Posted by in Sfaturi practice on March 13, 2012

Papaya, fruct originar din America Centrala si zona de nord a continentului sud-american, este numit si “fructul ingerilor”.

Bogat in magneziu, potasiu, fier, calciu, vitamine A, C, E si cu un continut de beta-caroten ridicat, fructul de papaya prezinta numeroase beneficii asupra organismului.

Prin continutul sau de antioxidanti are proprietati anticanceroase, antiimbatranire si detoxifiante, fiind totodata un bun energizant, iar unele enzime pe care le contine au rol antiinflamator.

Papaya distruge parazitii intestinali si are efect calmant asupra sistemului digestiv, enzimele ajutand stomacul sa digere proteinele. Se foloseste pentru tratarea afectiunilor gastrice si pancreatice, a starii de greata.

Fructul copt, galben-portocaliu, foarte gustos, poate fi consumat crud sau este folosit la prepararea sucurilor. Fructul necopt este folosit la prepararea sosurilor si salatelor.