Lapte de pasare

Ingrediente: 1 l lapte, 6 oua, 200 g zahar, vanilie, 1 lingurita fecula (sau faina), 1 lingura rom.

Mod de preparare: Se pune la foc intr-o cratita potrivit de mare, laptele cu vanilia. Se bat intr-un castron albusurile la care se adauga, dupa ce s-au facut spuma, 100 g de zahar pisat, batandu-se din nou pana se tine albusul tare. Cand laptele incepe sa fiarba, se trage cratita pe foc mai mic, astfel incat laptele abia sa mai dea in clocote. Cu o lingura mare de masa, se ia din albusul spuma, se netezeste suprafata lasand-o sa fie putin bombata, apoi se impinge albusul din lingura in cratita cu lapte, cu ajutorul unei lingurite. Se formeaza astfel 4 — 5 oua din albus, nu mai multe, ca sa aiba loc in cratita. Se tin mai putin de doua minute pe o parte, se intorc pe cealalta parte si se tin inca pe atata. Se scot cu lingura cu gauri si se asaza pe o sita, ca sa se scurga. Se continua apoi in acelasi fel pana se fierbe tot albusul. Pentru ca albusul sa ramana frumos crescut, trebuie sa se tina seama de doua lucruri: laptele sa nu fiarba in clocote mari cand se pune albusul si acesta sa nu stea prea mult la foc.

Se freaca galbenusurile cu 100 g zahar si o Iingurita de fecula (aceasta poate fi inlocuita cu putina faina). Se toarna cu incetul laptele strecurat, se da cu totul pe foc moale, amestecand pana cand incepe sa se lege. Cand crema s-a racorit, se adauga o lingura de rom, se toarna in farfuria cu care va fi servita la masa, iar deasupra se asaza ouale de albus.

Pofta buna!